Cum se poate apăra Simona Halep în cazul de dopaj. Opinie avocat specializat in litigii sportive si de dopaj. Ce se intampla cu contestatia la TAS?
Sa ne amintim
Agenția Internațională de Integritate a Tenisului a anunțat vineri că Simona Halep a fost suspendată provizoriu după ce a picat un test antidoping la US Open 2022.
Cum se poate apăra fosta lideră WTA după ce a fost testată pozitiv cu roxadustat
Variantele prin care românca se poate apăra în cazul de dopaj: scutirea de uz terapeutic / lipsa de intenție sau neglijența semnificativă / a luat un supliment care era contaminat.
Contestatia depusa de Halep se judeca la TAS
Pentru această faptă, suspendarea este de patru ani. De la patru ani se poate discuta reducerea. În sistemul anti-doping, suspendarea standard este de 4 ani. Pe codul vechi era 2 ani, acum este 4 ani. S-a schimbat în 2021
Sunt mai multe variante pe lege prin care să se apere. Trebuie să vedem dacă avea o scutire de uz terapeutic. Dacă era o reţetă prescrisă de un medic pentru o problemă de sănătate şi medicamentul conţinea o substanţă interzisă, ea trebuia să aibă o scutire de uz terapeutic. Nu ştim dacă are sau nu are această scutire. Există sportivi care au un istoric de o anumită boală la care se ia un anumit timp de medicaţie.
A doua variantă este lipsa de intenţie sau neglijenţă semnificativă. Adică a luat accidental medicamentul. Asta se întâmplă când medicamentele se dau, în limbaj popular ‘din mână’. Când vine doctorul, maseurul şi îţi dă medicamentul. Între medic şi sportiv există o relaţie de încredere şi de obicei, sportivii nu mai întreabă ce le dă.
Poate exista şi varianta în care a luat un supliment şi a fost contaminat. În cazul în care aceste suplimente se iau, trebuie să vii cu flaconul care are un număr pe el şi trebuie să iei un alt flacon, sigilat, ca să demonstrezi că cel din care ai luat tu era contaminat
Tribunalul de Arbitraj Sportiv va da un verdict în șase luni – un an, în funcție de dovezile pe care le va aduce Simona Halep.